Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

(FOTO/VIDEO) O familie din Neamţ se ,,încăpăţânează” să producă produse tradiţionale ca odinioară

Departe de agitaţia oraşului, în Ţinutul Neamţului se află un loc pitoresc, unde tradiţiile se împletesc de pomină cu gusturile specifice româneşti. Familia Aniţa a pus pe picioare o fermă (Anycarm), în satul Săcăluşeşti din comuna Agapia, fiind renumită pentru produsele sale tradiţionale făcute ca odinioară.

La Nea’ Ion, găseşti de toate pentru toţi. Toate preparatele sunt naturale, bio aşa cum afirmă acesta, fără conservanți sau alţi aditivi alimentari. Nemţeanul spune că cel mai bun lucru făcut, este din laptele natural. Cei din familie, deţin o carmangerie în municipiul Piatra Neamţ, dar au şi un stand cu astfel de produse la Târgu Neamţ.

În prezent, Nea’ Ion, în vârstă de 66 de ani, deţine 160 de oi şi numeroase vaci. Iubeşte ceea ce face, motiv pentru care duce tradiţia mai departe. Produsele fermei sunt diversificate, de la brânzeturi tradiţionale, precum caș dulce, brânză de burduf, urdă, lapte până la produse crude şi afumate.

 

 

Afacere din tată-n fiu…

 

 ,,M-am orientat spre o lucrare cu animalele şi cu ferma vegetală. De la tata mi-a rămas mie si am mers de atunci înainte şi cu serviciul, şi cu oile, vacile ca într-o gospodarie cum era înainte. Avem produse din lactate, lapte crud sau ambalat, închegat, brânză (caş, burduf,  zburată, de vacă, bătută, urdă). Eu cred că este ceva mai original, ceva mai bun față de produsele care se găsesc prin alte magazine acum, pe piaţă. Cel mai bun lucru e din laptele natural, să faci puţină branză, smântână. Totul este bio, eu nu cumpăr nimic, porumbul îl recoltez eu, silozul tot la fel. Toate sunt făcute în gospodărie, pe pământul pe care îl am în arendă. Lucrurile dacă se fac cum trebuie şi sunt curate, le apreciază şi consumatorii. Deţin 160 de oi, dar am avut şi 420. Laptele e pretenţios şi trebuie lucrat cum trebuie.”, spune bărbatul.

 

Carmangeria din municipiul Piatra Neamţ o puteţi găsi pe Bulevardul Decebal, nr. 55, vis-a-vis de Şcoala nr. 4. De această afacere se ocupă fiica acestuia, Anamaria Zaharia.

 

 

,,După o tradiţie de familie, am încercat să produc şi eu produse de calitate şi aici ne referim la produse fără conservanţi şi anume produse afumate, cât și crude. La produsele afumate ne referim la rasol afumat, costiță afumată, cârnăciori graşi și subțiri. Toate sunt făcute fără conservanți sau alți aditivi. Avem și carne proaspătă de porc, pui iar în viitor avem în plan să introducem și curcanul și vita, la cererea clienților. Vă așteptăm la magazinul nostru să încercați produsele noastre tradiționale“, transmite Anamaria Zaharia.

 

Doar la ferma Anycarm din judeţul Neamţ găsiţi produse tradiţionale româneşti. Pe aceste meleaguri, încă se mai păstrează tradiţiile culinare, din moşi-strămoşi. Anycarm, bun gust şi sănătos.

 

Elena-Manuela Ursache

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here