Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Asociația Pedagogică ,,Educatoarea”, gazdă pentru Simpozionul ,,Datini și obiceiuri de iarnă”

Luni, 16 decembrie 2019, Asociația Pedagogică ,,Educatoarea” Neamț a fost gazdă, și anul acesta, a Simpozionului Județean „Datini și obiceiuri de iarnă”. La simpozion au luat parte și doamnele muzeograf Florentina Buzenschi şi Ionela Boboc din cadrul Complexul Muzeal Județean Neamț. Acestea au povestit despre cum erau ,,Sărbătorile de iarnă în satul de altădată”.

 

foto: facebook, Complexul Muzeal Județean Neamț

 

,,La ceas de seară, ne-am întâlnit, am colindat, ne-am ospătat cu o felie de cozonac şi cu un colac cum numai bunicii noștri mai făceau.

 

De la obiceiuri precreştine la cele creştine, de la mersul cu steaua la teatrul folcloric, atmosfera de sărbătoare din satul de altădată a fost recreată cu imagini şi poveşti.

 

Obiceiurile autohtone şi cele de influenţă străină, cele vechi de la sate şi mai noi venite din Vest se suprapun, se împletesc, se completează şi creează Sărbătorile de iarnă, aşa cum sunt azi. Bunicii noştri nu împodobeau bradul ci ardeau butucul de Crăciun, în timp ce la oraş, în casele oamenilor cu stare, ardeau lumânări în pomul de Crăciun încărcat cu dulciuri, globuri de sticlă şi ghirlande. Crăciun, moşul care apare în legendele românilor, nu era bun şi darnic, ci o minune l-a transformat în primul creştin. Imaginea lui de azi este rezultatul contaminării cu atributele lui Moş Neculai şi a societăţii de consum, dar e atât de frumos să credem…Astfel, au fost spuse multe poveşti, a venit chiar Moş Crăciun şi a adus daruri, pentru că, la orice vârstă, în preajma Sărbătorilor de iarnă, orice vârstă ai avea, redevii copil…”, potrivit celor de la Complexul Muzeal Județean Neamț.

 

foto: facebook

 

 

Asociația şi-a propus realizarea unor activităţi ce vizează promovarea şi popularizarea muncii educatoarelor din judeţul Neamţ, organizarea unor activităţi pentru copii şi cu copiii, contribuind astfel la ridicarea calităţii procesului instructiv-educativ în grădiniţe, reflectat într-o mai bună pregătire a copiilor pentru şcoală, la ridicarea prestigiului pe care-l merită din plin adevărata Educatoare.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here