”Fotbal cu…jucării pentru copii”, eveniment sportiv în județul Neamț. Vezi programul evenimentului

În perioada 10-12 decembrie 2019, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST) Neamț organizează a doua ediție a manifestării ”Fotbal cu…Jucării pentru copii”, eveniment inițiat în premieră, în anul 2018.

Anul acesta, manifestarea va fi organizată în Piatra Neamț (Sala Ceahlăul), Roman (Sala Sporturilor) și Târgu Neamț (Sala CN ”Ștefan cel Mare”).

foto: DJST Neamț

 

,,În acest an ne-am gândit să repetăm acțiunea, dar să o și o extindem. La fiecare din cele trei evenimente, spectatorii care vor dori să ajungă în tribună pentru a vedea meciurile respective sunt rugați să aducă la sală și câte o jucărie de pluș. Păstrând tradiția începută în 2018, respectivele jucării vor fi aruncate de spectatori pe parchet în momentul în care se va marca primul gol în meciurile de seniori. Cei care vor să aducă și altfel de jucării o pot face, dar acestea nu pot fi aruncate pentru a nu se strica și pentru a nu strica suprafețele de joc, astfel putându-le lăsa într-un loc special amenajat în săli, unde vor fi depozitate de voluntari”, a precizat Gheorghe Paisa, directorul DJST Neamț.

 

Iată programul evenimentului ”Fotbal cu…jucării pentru copii”:

 

Piatra Neamț – 10.12.2019 – Sala Ceahlăul

  • Ora 18:00, Meci Juniori E: LPS Piatra Neamț (antrenor Lidi Chertic) – LPS II Piatra Neamț (antrenor Vlad Urzică);
  • Ora 18:30, MAJORETE – CSEI ”Alexandru Roșca” Piatra Neamț;
  • Ora 18:40, Meci Juniori D: CSM Ceahlăul Piatra Neamț (antrenor Daniel Mahu Moisii) – LPS Piatra Neamț (antrenor Ciprian Iosub);
  • Ora 19:10, Program Majorete;
  • Ora 19:25, Meci Seniori: CSM Ceahlăul – Futsal Ceahlăul Piatra Neamț.

 

Roman – 11.12.2019 – Sala Sporturilor

  • Ora 18:00, Meci Juniori E: AS Juniorul Roman (antrenor Sergiu Ghidarcea) – LPS Roman (antrenor Ionuț Nacu);
  • Ora 18:30, Meci Juniori D: CSM Roman (antrenor Gabriel Țapu)- Vulpițele Galbene Roman U15 (antrenor Adelin Tălmăcel);
  • Ora 19:00, Demonstrație BAO Roman;
  • Ora 19:10, Old boys Laminorul/Petrotub/CSM ROMAN.

 

Târgu Neamț – 12.12.2019 – Sala CN ”Ștefan cel Mare”

  • Ora 17:00, CN ”Ștefan cel Mare” – Liceul ”Vasile Conta”;
  • Ora 17:20, Liceul ”Vasile Conta” – CT ”Ion Creangă”;
  • Ora 17:40, CN ”Ștefan cel Mare” – CT ”Ion Creangă”;
  • Ora 18:00, Meci Juniori D: CSS Târgu Neamț (antrenor Radu Miron) – FC Ozana Târgu Neamț (antrenor Dorel Strujan);
  • Ora 18:30, Program Majorete;
  • Ora 18:40, Meci Seniori: FC Ozana Târgu Neamț – CS Speranța Raucești.
Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here