,,Boala zahărului” crește numărul bolnavilor la Neamț

În fiecare an la 14 noiembrie este sărbătorită „Ziua Mondială a Diabetului”. Această zi a fost stabilită în anul 1991 de către Federaţia Internaţională de Diabet şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), ca răspuns la preocupările crescânde cu privire la ameninţarea la adresa sănătăţii pe care o reprezintă diabetul.

În evidențele Direcției de Sănătate Publică (DSP) Neamț, în primele 9 luni ale anului 2019 s-au înregistrat 1.398 cazuri noi de diabet zaharat.

 

foto ilustrativ

,,Situația diabetului zaharat în cabinetele de nutriție și diabet din judetul Neamt, în primele 9 luni ale anului 2019 se prezintă astfel: cabinet S.J.U. Piatra Neamț – 605 cazuri noi (70 cazuri de diabet zaharat insulinodependent şi 535 cazuri de diabet zaharat  insulino-independent), cabinet S.M.U. Roman – 459 cazuri noi (72 cazuri de diabet zaharat insulinodependent şi 387 cazuri de diabet zaharat  insulino-independent), cabinet S.O. Târgu Neamț – 334 cazuri noi (125 cazuri de diabet zaharat insulinodependent şi 209 cazuri de diabet zaharat  insulino-independent)”, informează DSP Neamț.

 

Campania îşi propune să atragă atenţia asupra problemelor de importanţă majoră în privinţa diabetului zaharat şi să menţină diabetul în atenţia populaţiei în mod susţinut. Logoul Zilei Mondiale a Diabetului este cercul albastru – simbolul global al diabetului.

 

La 31 decembrie 2018, erau rămaşi în evidenţa Direcţiei de Sănătate Publică Neamţ 28.998 bolnavi cu diabet zaharat din care 5782 cazuri de diabet zaharat insulinodependent şi 23.216 cazuri de diabet zaharat  non-insulinodependent.

 

Pentru marcarea Zilei Mondiale a Diabetului, Compartimentul de Evaluare și Promovare a Sănătăţii desfășoară diverse activități. La Roman va avea loc o activitate de testare gratuită a glicemiei, măsurarea tensiunii arteriale și a masei corporale precum și consiliere pentru un stil de viaţă sănătos şi distribuirea de pliante de educaţie pentru sănătate persoanelor prezente,  la farmacia Sensiblu din incinta magazinului Kaufland.

De asemenea, vor fi distribuite materiale informative pe această temă primite de la INSP București către reţeaua de mediatori sanitari/asistenţi medicali comunitari din judeţ şi reţeaua de medicină de familie prin intermediul poştei electronice;

 

Diabetul, ,,boala zahărului”.

 

Diabetul se traduce printr-o creștere a nivelului glucozei din sânge. La un om sănătos, glicemia oscilează în permanență între 0,50 si 1,50 grame pe litru de sânge. Glucoza aprovizionează cu energie diferite țesuturi din organism. Dacă nivelul ei rămâne stabil în sânge, chiar si după o masă sau un efort fizic, acest lucru se întâmplă datorită unui sistem complex în care insulina (hormonul secretat de pancreas – regulator al cantitatii de glucoza din sange) joacă un rol primordial.

 

Diabetul este o boală gravă care, netratată cum trebuie, poate duce la complicații teribile.

Caracterizat printr-un exces permanent de zahar in sange, diabetul poate aparea din cauza unor factori genetici sau a unora care tin de stilul de viata.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here