Interpreta de muzică populară Viorica Macovei, prezentă în studioul Jurnal FM (FOTO)

Îndrăgita interpretă a muzicii populare românești, Viorica Macovei, născută în inima Bucovinei, mai exact la Gura Humorului, și-a etalat calitățile vocale de la o vârstă fragedă, fiind descoperită de către prof. Ica Popovici și pregatită, ulterior, de către Maria Macovei. De atunci, aceasta a devenit cunoscută și apreciată în toată țara, fiind îndrăgită de o lume întreagă prin prisma talentului și cântecelor sale.

Vineri, 8 noiembrie 2019, invitatul special al emisiunii „Radio-programul amiezii” de  la Jurnal FM, a fost nimeni alta decât Viorica Macovei, celebra interpretă de muzică populară.

,,Am fost crescută în stilul tradițional cu credință în Dumnezeu și încerc să respect învățăturile primite de la părinții mei dragi. Sunt un om ca toți ceilalți și nu îmi place să teatralizez, așa că mă port natural mereu. Mă bucur că nu am dat voie niciodată să se sădească în mine sentimentul de mândrie și importanță. Consider că fiecare om are o misiune în viața aceasta…iar a mea este aceea de a aduce bucurie oamenilor prin cântecele mele”, așa se descria într-un interviu artista.

 

 

În opinia interpretei folclorul provine din ceea ce, practic, este expresia vie a vieții, a oamenilor. De-a lungul timpului, aceasta a străbătut lumea în lung și-n lat, însă, județul Neamț a fost mereu în sufletul ei, încă din primii ani de la debut.

 

Cât e suflet și cât e muncă?

 

,,Sufletul este ca un praf magic presărat peste tot. Munca este continuă, pentru că fiecare melodie trebuie șlefuită, trebuie așezată în pagină foarte bine. Toate melodiile sunt realizate de  dna. profesor Maria Macovei, omul care m-a descoperit, m-a șlefuit și avut încredere în talentul meu. Este un om minunat care s-a dedicat tinerei generații, fiind melodii create în stilul tradițional. Prin urmare, vreau să subliniez un lucru extrem de important…prea puține izvoare vii ale cântecului popular se mai regăsesc în zilele noastre. Nu mai ai de unde să culegi astăzi folclor, în schimb, sunt foarte mulți oameni care creează în stilul tradițional”, trasmite Viorica Macovei.

 

Mai mult decât atât, artista a scos și un album cu o melodie care dă și titlul albumului ,,Dragoste mult așteptată”, în care se regăsesc 12 melodii.

 

,,Dragoste mult așteptată, pentru că este dedicată soțului. Este un album la care am muncit șapte ani de zile și este rodul muncii, rodul așteptărilor, al eforturilor pe care le depunem prin fiecare apariție a noastră, pentru că fiecare apariție este ca o piatră pusă acolo, la temelia, nu știu dacă pot să zic carieră. Este un album din suflet, pentru sufletul celor care-mi iubesc muzica. Albumul a fost înregistrat cu lăutarii din Chișinău și cu maestrul Nicolae Botgros, un om care are o modestie și o conduită extraordinară, ca artist. Am manifestat dragostea de țară și am transmis-o mai departe copiilor și totodată, celor care mă iubesc, pentru că sunt foarte mulți copii care îmi cântă melodiile. Îi susțin și nu vreau să uităm niciodată că și noi cândva am fost mici”,  adaugă interpreta.

 

 

Viorica Macovei este una dintre cele mai cunoscute și apreciate cântărețe de muzică populară. Născută la data de 26 martie 1985, a absolvit Facultatea de Istorie–Geografie, specializarea Geografia Turismului,  fiind de asemenea, absolventa cursurilor de masterat din cadrul Facultății de Științe Economice a Universității Ștefan cel Mare – Suceava, specializarea Management. A participat la zeci de festivaluri naționale și internaționale, în urma cărora a obținut numeroase premii și trofee.

 

Emisiunea integrală o puteți urmări pe pagina de facebook, la Jurnal FM.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here