Tribunalul Neamț își deschide porțile de ,,Ziua Europeană a Justiției Civile”

Vineri, 25 octombrie este marcată Ziua Europeană a Justiției Civile, destinată tuturor cetățenilor europeni care activează în domeniul justiției. Cu acest prilej,  Tribunalul Neamț organizează ,,Ziua porților deschise”, la sediile din municipiul Piatra-Neamț.

foto ilustrativ

,,Ziua Europeană a Justiției Civile sau Ziua porților deschise este un prilej să aducem cuvinte de recunoștință tuturor celor care participă la realizarea unui act de justiție în integralitatea sa — judecător, procuror, avocat, grefier, arhivar, registrator, aprod, agent procedural, și a căror muncă – intensă, onestă și continuă, reprezintă imaginea unei justiții echitabile. Data de 25 octombrie este o dată simbolică ce afirmă importanța justiției pentru societate și cetățeni. Apropierea de sistemul de justiție presupune cunoașterea acestuia în mod obiectiv, atât din punctul de vedere al realizărilor obținute, cât și din punct de vedere al neajunsurilor sau al limitelor întâmpinate, urmărindu-se conștientizarea de către cetățeni a faptului că instanțele de judecată desfășoară o activitate de interes public, în folosul acestora”, transmite judecătoarea Melania Carmen Isopescu, președintele Judecătoriei Piatra-Neamț.

Astfel, în intervalul orar 13:00-14:30, sub îndrumarea unor persoane abilitate din cadrul instanței, cetățenii care sunt interesați vor avea acces în sălile de judecată unde li se vor oferi informații cu privire la circuitul dosarelor, etapele procesuale până la soluționarea unor cauze, modalitatea de lucru a personalului instanței precum și la alte aspecte relevante privind actul de justiție.

Aceste acțiuni au ca scop apropierea justiției de cetățeni, pentru a-i ajuta să fie mai bine informați asupra drepturilor lor și pentru a înțelege mai bine modalitatea de funcționare a justiției de zi cu zi.

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here