Răzvan Cuc, Ministrul Transportului; ,,S-ar putea să facem o autostradă între Bacău și Piatra-Neamț”

La invitația președintelui Consiliului Județean (CJ) Neamț, Ministrul Transportului, Răzvan Cuc a fost prezent astăzi, 16 septembrie 2019, într-o nouă vizită de lucru în județul Neamț. Alături de Ionel Arsene, președintele CJN, aceștia au verificat stadiul lucrărilor la obiectivele de infrastructură din județul Neamț.

 

 

În acest sens, Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor a menționat că: ,,Astăzi am venit să efectuăm o vizită în județul Neamț să vedem ce s-a lucrat până acum și la ce se va lucra în continuare. Iată, s-au făcut investiții până acum de la Piatra-Neamț la Bicaz, ați putut vedea așternerea de covor asfaltic, de la Humulești la Pluton. Astăzi au început lucrările și de la Castelul de Apă la Moțca și o să mergem acolo să vedem exact cum se desfășoară lucrările în momentul de față pe DN 15. În mod normal, la capacitatea la care se lucrează,  aceste lucrări pot fi terminate până la sfârșitul anului.

În ceea ce privește starea podurilor, acestea sunt într-o stare avansată de degradare. Atât trotuarele, cât și partea de carosabil au rămas nereabilitate, motiv pentru care urmează o nouă licitație pentru astfel de lucrări.

,,Dacă vă uitați, aproape toată infrastructura rutieră care ține de drumurile naționale din această parte a județului, partea de munte, a fost reabilitată…începând chiar de astăzi urmează modernizarea DN2 de la Castelul de Apă până la Moțca, de fapt până la limita cu județul Suceava. Eu zic că până la sfârșitul anului reușim să reabilităm 90% din drumurile naționale din județul Neamț”, precizează Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean (CJ) Neamț.

 

Mai mult decât atât, Ministrul  Transportului a mai venit cu o veste bună pentru nemțeni: se fac pași mari spre realizarea drumului expres Piatra Neamț-Bacău, fiind un obiectiv destul de important pentru județul Neamț.

 

,,În 4 zile va fi finalizat raportul. A fost terminată evaluarea tehnică și financiară iar dacă nu apare niciun fel de contestație, undeva după 4 octombrie vom putea semna contractul pentru drumul expres Piatra Neamț-Bacău. S-ar putea să facem o autostradă între Bacău și Piatra-Neamț”, a mai adăugat ministrul.

 

 

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here