Festivalul Internațional de Folclor ,,Ceahlăul” ajunge la Târgu Neamț

De puțin timp, Ținutul Neamțului a devenit gazda sărbătorii portului, muzicii și dansului tradițional. Din acest motiv, o serie de ansambluri din lumea întreagă (Armenia, Cehia, Columbia, Cipru, Serbia, Brăila, Suceava, Tulcea, Grecia, Japonia, Turcia, și altele) au luat parte la această ,,sărbătoare”. Și asta, datorită Festivalului Internațional de Folclor ,,Ceahlăul”.

 

Sâmbătă, 3 august 2019, Festivalul Internațional de Folclor ,,Ceahlăul” va poposi la Târgu Neamț. Este rândul târgnemțenilor, și nu numai, să se alăture festivalului culorilor și să se bucure de muzică și de voie bună.

 

sursă foto: Centrul de Cultură și Arte ,,Carmen Saeculare” Neamț

 

Astfel, începând cu ora 18:30, este anunțată parada portului popular iar de la ora 19:00, va urma un spectacol în compania ansamblurilor și grupurilor folclorice invitate. Spectacolul se va desfășura în Piața Adormirii Maicii Domnului din orașul Târgu Neamț.

 

În perioada 1-6 august 2019, în Neamț are loc cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”. Creat în 1991, cu scopul de a celebra bogăţia şi frumuseţea tradiţiilor adânc înrădăcinate în cultura diverselor popoare, festivalul este şi anul acesta unul itinerant. Astfel, publicul din Piatra-Neamţ, Roman, Târgu Neamţ, Durău şi Bicaz va avea ocazia să descopere diversitatea culturală oferită de organizatori şi să se bucure de muzică şi dans tradiţional din câteva colţuri ale lumii. Au fost invitate să participe la ediţia din acest an grupuri folclorice din Columbia, Japonia, Cehia, Armenia, Cipru, Grecia, Turcia. Nu vor lipsi nici ansamblurile din mai multe zone etnografice ale ţării noastre.

 

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here