La Jurnal FM, în cadrul emisiunii  „Dimineața între prieteni” a fost astăzi, 22 iulie 2019, un invitat special, Theodore Coresi.

Unul dintre cei mai apreciați soliști români de operă la nivel internațional, Theodore Coresi a impresionat prin caldura și frumusețea glasului său, ca și profunzimea sa ce l-a ajutat să abordeze rolurile de referință destinate vocii de bas din repertoriul liric.

Prof. dr. Theodore Coresi, însoțit de doamna Elena Crăescu, profesor de limba franceză, colegi din liceu, a povestit cu drag despre perioada studenției și cum a ajuns să „renunțe” la o carieră în teatru, în favoarea operei: „În primul rând îmi amintesc momentele de plecare, de start, în această minunată meserie. Și îmi amintesc zilele când eu, alături de profesorul meu de muzică, Petru Minuț, care este din Piatra Neamț, primul profesor de muzică la căminul cultural de atunci din comuna Dochia cântam «Ciobănaș la oi m-aș duce», și uitați-vă că de la «Ciobănaș la oi m-aș duce», am ajuns la Conservatorul din București, am fost angajat apoi la Teatrul din studenție la Teatrul Muzical din Brașov, apoi solist al Operei Naționale din București. După 1986, în urma multor concursuri internaționale pe care le-am câștigat, am plecat într-o carieră internațională. Dar uitați-vă că eu, mă întorc cu drag pe meleagurile natale, mă întorc cu drag la sătenii mei, la locurile de unde am plecat și unde am crescut,  și nu întâmplător, în aceste zile la Piatra Neamț, pentru a servi arta și cultura, pentru a bucura inimile oamenilor din localitatea natală și din frumoasa Moldova. Întâmplarea a făcut că studiind teatrul am ajuns în corul Operei din București datorită fratelui meu care este tot cântăreț de operă, de fapt la Operetă, la București. Am fost invitat la un examen la București la corul Operei, am reușit și uitați-vă că s-a dezvoltat o carieră într-o anumită direcție. Nu întâmplător l-am întâlnit pe maistrul Alexandru Lazăr la București și mi-a spus: «Theodore, era păcat cu vocea ta să devii actor și să nu devii cântăreț de operă». Uitați-vă că bunul Dumnezeu a făcut ca un copil din comuna Dochia să meargă pe o linie de muzică,le mulțumesc tuturor și lui Dumnezeu că am reușit această performanță, 35 de ani de carieră în foarte multe teatre ale lumii, multe concerte.

În urmă cu 10 a devenit cetățean de onoare al comunei, un lucru de care este foarte mândru.

Din dragostea pentru artă, a decis să revină pe meleagurile natale, dar doar pentru scurt timp, pentru organizarea Festivalului-Concurs Internațional al Artelor. Un festival născut din recunoștință, dragoste și care se desfășoară în satul natal, Dochia, în semn de apreciere.

Un festival care acum este la a treia ediție aici, la Dochia, Piatra Neamț, festivalul-concurs internațional al artelor, care mă bucur că-mi poartă numele, ediția a III-a, un festival dedicat celor mai importante segmente ale artei, muzică, teatru, arte vizuale, dans, obiceiuri și tradiții populare. Acest concurs de fapt se desfășoară în localitatea Dochia. Avem musafiri din toată Moldova, din județul Suceava, de la Rădăuți, de la Horodnicu de Sus,  avem de la Iași, spre exemplu, o companie de operă de la Universitatea de Muzică și Arte Națională. Avem de la Galați – teatru, un teatru privat care ne va încânta cu o piesă, un muzical pentru copii. Avem musafiri din străinătate, o companie de balet de dans contemporan din Coreea de Sud, 60 de tineri coreeni care vor participa la deschiderea festivalului la Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, în data de 26, la ora 17. Avem ansambluri din Oradea, din Viena. Deci, efectiv este o emulație culturală internațională și pe mine mă bucură acest lucru și din păcate, în acest an nu am reușit dar sperăm la anul, să îi invit cu drag două mari, mari artiste ale noastre și colege cu care eu am evoluat pe scenă și care sunt din Piatra Neamț: Anda Luiza Bogza, o mare soprană care trăiește la Praga și este prim solistă la Opera din Praga, iar altă colegă, dintr-o generație mai tânără este Celia Costea, la fel, o cântăreață de nivel internațional și care trăiește și cântă la Opera din Grecia, din Atena. Uitați-vă că zona Moldovei face ca arta și cultura să înflorească și să fie cunoscută peste tot”, a relatat Theodor Coresi.

Îubește și respectă România: „Tot timpul am primit semnale pozitive, admirație și respect pentru ceea ce facem noi. Eu am reușit în străinătate sub numele de Theodor Coresi  Ciurdea. La început, că am preluat  numele din partea mamei, era un pic greu de pronunțat în Anglia și-n multe locuri, mă rog, mă cam botezau ei și atunci am preluat mult mai ușor Coresi – este de pronunțat, dar oricum a rămas Theodore Ciurdea Coresi, exact cum este la Dochia. Nu vă sun că în peregrinările mele, tot timpul, acești oameni au venit și au văzut că a, ești din România! Sunt din România. Ai învățat în România, în România. Am plecat cu 2 geamantane și 300 de dolari în buzunar, cu ceea ce am învățat în România. De asta mă întorc cu drag în locurile natale și cât pot eu să fac pentru cei din jurul meu, fac cu cea mai mare dragoste.”

 

Jurnal de Neamț

 

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here