Județul Neamț, pe locul doi la numărul de cazuri de rujeolă

Potrivit Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului de Sănătate Publică, în perioada 1-5 iulie 2019, la nivelul județului Neamț au fost raportate peste 20 de cazuri de rujeolă. În România, numărul de cazuri de rujeolă a ajuns la 17.623, din care au fost înregistrate un număr de 64 de decese.

 

 

Se pare că județul Neamț se clasează pe locul al doilea ca număr de cazuri de rujeolă, pe primul loc fiind județul Suceava, cu un număr de 49 de cazuri de acest tip.

 

De asemenea, s-au mai înregistrat cazuri de rujeolă în județele Iași, Bacău, Galați, Dolj, Constanța și Mureș.

 

Rujeola este o infecție virală acută, extrem de contagioasă, caracterizată prin febră, tuse, rinoree, conjunctivită, enantem (semnul Koplik) pe mucoasele bucale sau labială și o erupție cutanată maculopapulară generalizată. Uneori, poate duce la complicații severe. Pentru a nu se agrava trebuie consultat medicul pediatru sau medicul de familie. Pacienţii cu risc trebuie internaţi şi supravegheaţi în spital.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here