Mască individuală la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Jandarmii nemțeni la datorie pentru siguranța publică

 

În perioada 21 – 23 iunie, mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ au acţionat pentru prevenirea oricăror fapte antisociale şi pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică la manifestările religioase, cultural – artistice şi sportive organizate în mai multe localităţi din judeţul Neamţ.

 

În acest sens, jandarmii nemţeni au fost alături de cetăţeni în comuna Tupilaţi la Sărbătoarea Sânzienelor, bâlciul anual şi hramul Bisericii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în oraşul Târgu Neamţ la meciul de fotbal F.C.

 

Ozana-Viitorul Liteni, la un eveniment promoţional la Roman şi două procesiuni religioase organizate de parohia romano-catolică dar şi la procesiunea cu Sfintele Moaşte ale Sfântului Gheorghe Pelerinul organizată în municipiul Piatra Neamţ cu ocazia sărbătorii „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” – patronul spiritual al oraşului.

Datorită mobilizării unui dispozitiv important de ordine publică în stradă, dar şi cu sprijinul cetăţenilor care au ţinut cont de recomandările preventive, la aceste activităţi nu s-au înregistrat incidente.

 

În această perioadă au fost aplicate 24 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 6.000 lei pentru fapte precum: adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, ameninţări cu acte de violenţă, provocarea de scandaluri, încălcarea normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, aprinderea focului în locuri nepermise, etc.

 

În perioada următoare jandarmii nemţeni vor continua acţiunile pentru prevenirea fenomenului contravenţional şi infracţional, recomandând cetăţenilor ca ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranţa publică, să apeleze numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here