Cum va fi vremea în zilele următoare

 

Administrația Națională de Meteorologie a emis o estimare a valorilor termice și a precipitațiilor valabilă până la data de 23 iunie 2019.

MOLDOVA

 

În prima săptămână de prognoză se va încălzi treptat, astfel că temperaturile maxime se vor situa, în medie, între 28 și 32 de grade. În intervalul 16 – 19 iunie se va răci, iar mediile maximelor vor ajunge la valori de 28 de grade și se vor menține așa până la finalul
intervalului.

Mediile temperaturilor minime nu vor avea variații semnificative în prima jumătate a intervalului, se vor situa în jurul a 17 grade, apoi vor scădea ușor spre 15…16 grade.

Vor fi averse aproape în fiecare zi, mai importante cantitativ in intervalul 17-20 iunie.

 

LA MUNTE

 

În prima săptămână vremea se va încălzi, astfel că în weekend media temperaturilor maxime va ajunge să se situeze în jurul valorii de 22 de grade, iar a minimelor va fi de 11-13 grade.

În cea de a doua săptămână valorile termice vor scădea foarte ușor, cu medii de 1…2 grade față de intervalul anterior atât la maxime cât și la minime.

Temporar vor fi averse în fiecare zi, posibil mai însemnate cantitativ în a doua parte a intervalului.

 

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor, precizează ANM.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here