Viceprimarul unei comune din Neamț, bătut de un recidivist. Agresorul a lovit în trecut un preot și un dascăl

Marți, 14 aprilie 2019, polițiștii nemțeni au fost sesizați despre un incident petrecut în comuna Ceahlău, din județul Neamț. După ce în trecut, recidivistul a lovit și jefuit în plină stradă un preot și un dascăl, iată că i-a venit rândul și viceprimarului din sat. Ion Irimescu, viceprimarul comunei Ceahlău a fost bătut în zona feței de un bărbat, cunoscut sub numele de ,,Uță”, fără nici un motiv.

 

foto ilustrativ

Potrivit viceprimarului din comuna Ceahlău: ,,Eram în primărie și făceam niște hârtii. Domnul a venit și a intrat în biroul contabilei, voia să îi calculeze nu știu ce formulă. A început să țipe la dânsa. Fiind între ei acolo, m-am dus și am deschis ușa, fapt pentru care a ieșit afară. A început să mă înjure și mi-a tras și două palme peste față. Am depus cerere la poliție.”.

 

Agresorul nu este la prima abatere de acest fel. De-a lungul timpului, acesta a fost protagonistul în tot feluri de scandaluri violente. Nu demult, acesta a bătut și jefuit un preot și un dascăl de la Prohia Ceahlău 2,  pe stradă. După acest incident, acesta a fost eliberat fără vreo măsură impusă de Judecătoria Bicaz.

 

 

Jurnal de Neamț

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here