Crimă oribilă în Neamț: bătrân ucis cu sânge rece de cel care locuia împreună cu el

 

Polițiștii nemțeni au fost sesizați azi-noapte, 14 mai, cu privire la un eveniment care s-a petrecut în comuna Bâra, din Județul Neamț. Ajunși la fața locului, aceștia au identificat corpul neinsufletit al unui bărbat, în vârstă de 90 de ani.

Imediat, s-a constituit o echipă formată din polițiști criminaliști și de investigații criminale din cadrul IPJ Neamț, care sub coordonarea unui procuror criminalist de pe lângă Tribunalul Neamț, au demarat o anchetă sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, a declarat Robert Costan, purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț.

Din primele cercetari efectuate de politisti la fata locului a rezultat faptul ca cel bănuit de comiterea faptei ar fi un bărbat care locuia împreună cu victima.

Acesta, în varsta de 48 de ani, din Roman, a fost prezentat de către polițiști procurorului de caz în cursul zilei de astăzi.

În urmă cu puțin timp, bărbatul fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul comiterii infracțiunii de omor, urmând ca mâine, 15 mai, sa fie prezentat de către politisti Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț cu propunerea de arestare preventivă.

Loading...

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here