Sinucidere în Roman. O femeie de 54 de ani s-a aruncat de la etaj

O femeie de 54 de ani, din Iași, a murit în această dimineață la Spitalul Municipal din Roman. Victima era internată la etajul al doilea în unitatea spitalicească.

La momentul actual, cercetările sunt continuate de polițiști pentru a stabili cu exactitate motivele care au condus la decesul persoanei.

 

Foto cu caracter ilustrativ

,,Dimineață în jurul orei 9.00, polițiștii din cadrul Poliției Roman au fost sesizați de către cadrele medicale despre faptul că o femeie s-a aruncat în gol de la etajul 2 al secției de unde era internată. Din păcate, în urma impactului, aceasta a decedat. Polițiștii criminaliști și de investigații criminale care s-au deplasat la fața locului au stabilit că este vorba despre o femeie de 54 de ani, din Iași. În urma cercetărilor, corpul neînsuflețit  a fost transportat la morgă pentru efectuarea necropsiei. În cauză, cercetările sunt continuate  de polițiști sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă) pentru a fi stabilite cu exactitate împrejurările care au condus la decesul persoanei respective”, a declarat purtătorul de cuvânt din cadrul IPJ Neamț, Mihai Costan.

 

Jurnal de Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here